Ne lipsește ceva.
Și, de cele mai multe ori, nu știm exact ce.
Simțim ca un gol mic, dar constant.
Un „parcă nu e suficient” care apare în zilele pline.
Un dor fără nume.
Poate că nu e despre mai mult.
Poate că e despre mai aproape.
Poate e sunetul apei.
Atingerea pământului.
Lumina care trece printre frunze fără grabă.
Nevoia de natură nu e un moft.
E o amintire veche, vie, din noi.
Când ne îndepărtăm de natură, ne îndepărtăm de noi
Trăim în ritm alert. Pe pilot automat. Cu liste, notificări și „încă puțin”.
Dar corpul nostru nu a evoluat pentru asta. El încă recunoaște liniștea pădurii.
Răcoarea dimineții.
Respirația adâncă, fără grabă.
Pământul ne face cu ochiul. Apa ne șoptește povești.
Vântul ne gâdilă gândurile.
Natura nu ne ceartă că am uitat-o.
Doar ne așteaptă. Cu brațele pline.
Mintea noastră caută sens. Mereu.
Mintea noastră e o țesătoare de povești. Uneori, nu suportă incertitudinea.
Are nevoie de sens, de explicații, de „de ce”.
Și atunci începe să creeze.
Caută forme în nori. Semne în întâmplări. Răspunsuri în lucruri simple.
Pentru că fără povești, viața devine zgomot. Un talmeș-balmeș de lucruri care „se întâmplă”.
Poveștile aduc ordine.
Sens.
Continuitate.
Ne ajută să înțelegem cine suntem.
De ce avem nevoie de natură și povești în același timp.
Natura ne aduce în corp.
Poveștile ne aduc în sens.
Una ne liniștește.
Cealaltă ne explică.
Una se simte.
Cealaltă se înțelege.
Când le avem pe amândouă, apare ceva rar:
claritate.
Poate că nu ai nevoie de o schimbare mare
Poate ai nevoie de:
– să te murdărești puțin de pământ
– să stai pe iarbă fără telefon
– să asculți frunzele
– să respiri fără grabă
Și, din când în când,
să-ți spui propria poveste.
Nu cea pe care o repeți din obișnuință. Ci cea care te apropie de cine ești.
O întrebare pentru tine
Când ai fost ultima dată, cu adevărat, prezent(ă)?
Nu ocupat(ă).
Nu eficient(ă).
Nu „în control”.
Ci acolo. În corpul tău. În moment.
A, și încă ceva:
Ce poveste îți spui acum despre tine?
Te ajută?
Sau te ține pe loc?
Poate răspunsul e mai simplu decât crezi.
Când ne reconectăm cu natura, ne regăsim pe noi.
Când ne rescriem poveștile,
ne înțelegem mai bine.
Și, uneori, asta e tot ce avem nevoie.
Nu mai mult.
Ci mai aproape.
Fii soare, Fii culoare...Fericire și Iubire!
Cel mai greu este să identificăm adevăratele nevoi…